Etnofolclorul in orasul Zarnesti
Orasul Zarnesti face parte din zona etnografica a tarii Barsei (Barsa de sus), apropiata si foarte asemanatoare cu cea a tarii Branului.
Ultima jumatate a secolului al XX-lea a produs in zona Zarnestiului, deteriorari substantiale elementelor etnografice, spre deosebire de zona Branului, unde datorita unor factori geografici deosebiti ca si a faptului ca aceasta zona nu a fost colectivizata pe vremea comunistilor, s-au pastrat suficiente elemente reprezentative ale culturii populare romanesti.
Arhitectura populara
Casa de locuit a zarnestenilor a cunoscut pe masura dezvoltarii conditiilor de trai, numeroase transformari de-a lungul secolelor, de la forme primitive, la altele mai evoluate; la aceasta a contribuit, ca si in alte domenii ale vietii materiale si spirituale, influenta colonistilor sasi.
Cel mai primitiv tip de locuinta il reprezinta coliba taraneasca forma ei initiala fiind rotunda, cu acoperisul tuguiat si acoperit cu paie. Peretii erau facuti din crengi de arbori, captusite cu lut.
Casa de locuit taraneasca traditionala a zonei, aveau o temelie realizata din piatra de rau, legate cu mortar de var, cu rolul de a proteja peretii de umezeala. Constructia propriu zisa era din lemn de fag. Peretii se tencuiau. La constructiile mai vechi, se tencuiau numai rosturile dintre barne. Acoperisul de regula avea patru sau trei ape, cu structura de rezistenta din capriori de brad, acoperiti cu sindrila. Tavanul era captusit cu scanduri lacuite iar podeaua era, de regula, din scanduri.
De obicei, casa era situata la strada, avand paralel cu casa o curte inchisa printr-o poarta. Tot perimetrul proprietatii era Imprejmuit cu o constructie simpla, cum mai Intalnim astazi In satele branene. Planul caselor, cu urmatoarea linie de evolutie:
– locuinta cu 2 incaperi: tinda si casa mare;
– locuinta cu 3 incaperi: tinda, celarul si casa mare.
Ulterior, casa taraneasca a evoluat spre casa tip urban, in sensul ca:
– materialele de constructie folosite au fost caramida arsa pentru pereti si tigla, pentru acoperis;
– numarul de incaperi s-a marit prin adaugarea unei odai in forma de L.
– fatadele au fost influentate de constructiile de tip sasesc si urbane.
Incaperea cea mai reprezentativa, pentru casa zarnesteanului, o reprezenta casa mare, acesta fiind locul unde membrii familiei si musafirii isi petreceau timpul cu ocazia, sarbatorilor, nuntilor, botezurilor sau a altor acazii speciale. In aceasta incapere sunt etalate mobilierul specific (lazi, mese, scaune, rostele s.a); tesaturile (toluri, perne, lepedee s.a); zestrea fetelor de maritat; ceramica diversa (strachini, oale) si nelipsita icoana pe sticla.
Dintre constructiile anexe, amintim sura, care era alcatuita de regula din doua spatii distincte:
– grajdul, pentru adapostirea animalelor, avand peretii exteriori tencuiti, cu cale de acces pentru animale si inca o iesire pentru evacuarea dejectiilor;
sura propriu-zisa, destinata depozitarii furajelor.
O alta anexa intalnita in zona este bucataria de vara, o anexa construita separat de casa propriu-zisa, intalnita in multe alte zone ale tarii.
Mobilierul casei, era cu mult mai redus decat acela din zilele noastre si era compus din urmatoarele : masa, scaune, banci, pat, dulapuri (parseichiul si blidarul).
Pentru iluminarea caselor de locuit se foloseau diferite mijloace, cele mai obisnuite erau lumanarile de seu sau cele de ceara si opaitele.
Pentru adapostirea calatorilor care nu aveau legaturi de ospetie, in timp, si-au facut aparitia localurile destinate special, cum sunt astazi hoteluri. Deoarece termenul actual de hotel ar fi prea pretentios, daca tinem seama de lipsa de confort si alte neajunsuri, consideram ca denumirea cea mai adecvata este cea de hanuri, fiind amenajate pentru a gazdui numai calatori iar unele pentru calatori si vitele folosite ca mijloc de tractiune. Un astfel de han se afla pe actuala proprietate a familiei Bos, din centrul orasului.
Ceramica populara
Din cele mai vechi timpuri, vasele reprezentau o necesitate de prim ordin pentru toti agricultorii. Acestia aveau nevoie de diverse vase pentru trebuintele gospodariei. Dar, date fiind nevoile mereu crescande ale oamenilor tot asa de timpuriu, s-a desprins olaritul ca mestesug aparte.
Ceramica romaneasca din tara Barsei este ilustrata in olarit. Printre centrele romanesti de ceramica, in Barsa de Sus un loc important revine localitatilor componente ale localitatii Zarnesti, respectiv Tohanul Nou, Tohanul Vechi si Zarnesti; asemanarea unor forme de vase pana la identitate, cu ceramica romaneasca din zonele Muscel, Arges si Valea Sebesului, ilustreaza puternicele legaturi si identitati culturale, de o parte si de alta a muntilor Carpati.
Pictura pe sticla
Pictura pe sticla realizata in zona de la sfarsitul secolului al XVIII-lea si pana la inceputul secolului al XX-lea, are un profund caracter popular si o modalitate decorativa caracteristica, avand pe langa obiectul de cult si cel decorativ, impodobind interioarele caselor taranesti.
Portulul popular
Toamna era perioada de recoltare a plantelor textile. In topile, Toplita (balti mici amenajate alaturi de vadul apelor curgatoare) se punea la topit canepa si inul, pe garduri, rezemate de peretii caselor sau In mijlocul curtii se uscau In manunchiuri tulpinile scoase din apa; In curte bocanea melita. De sub loviturile melitei zburau aschiile tulpinilor lemnoase. Pe masura ce se asternea pe jos gramada de puzderii, se alegea manunchiuri de fire argintii. Cand soarele era caldut, prin pieptenul cu dinti metalici se alegeau doua categorii: firul lung, fin si suplu sau firul mai gros, pentru folosit dupa tors ca fire de urzeala sau batatura.
Primavara, o data cu tunsul oilor, incepea prelucrarea lanei. Si acesta se spala, usca si trecea prin pieptene si se grupa In doua categorii: fir lung (lucios si aspru) si firul scurt (pufos).
In serile lungi de iarna se torcea firul si se lucrau tesaturile. Torsul, brodatul, tesutul se deprindeau din copilarie si se practica pana la adanci batranete.
In Zarnesti, portul popular este simplu, am putea spune chiar sobru si specific.
Componentele de baza ale portului popular barbatesc erau : cioarecii din dimie alba, foarte stramti, aproape mulati pe corp. Camasa lunga se poarta pe deasupra cioarecilor. La brau, peste camase se poarta chimirul sau tixaul; lucru ce determina o sumedenie de cute, la camasa. Peste camasa se poarta un pieptar viu colorat, avand motive florale si geometrice. Pieptarul se poarta de catre tineri avand Indoita In interior la umar partea din stanga-fata. Pe cap se poarta o caciula neagra sau sura cu varf relativ rotund ascutit, avand varful Indoit spre dreapta; pe partea stanga se fixeaza floarea simbol. Originea acestei flori simbol se afla In timp, odata cu Marea Unire din anul 1918, iar sensul ei este apartenenta la natiunea romana. Rozeta florii reprezinta coroana arborelui; tulpina este bentita tricolora; franjurii aurii de la baza sunt radacinile arborelui.
Componentele portului popular femeiesc era compus dintr-o scurta ce are lungimea pana la solduri, stransa pe talie, confectionata In general din in. Pe ie sunt cusuti cu fir negru, pui, avand modele geometrice variate; o fusta scurta alba de In cu danteluta la poale peste care se Infasoara fata. Fata desfasurata se aseamana cu un trunchi de con Impartit In trei sectoare. Doua sectoare laterale cu modele diferite, ce pot fi folosite dupa dorinta, pe partea din fata. Sectorul de mijloc este de culoare neagra, fara model, reprezentand spatele fotei. In general, la baza si la partea superioara a spatelui sunt practicate dungi de alta culoare, discrete Insa. Cele doua sectoare din fata, au dungi Inguste, verticale (uneori late), diferite ca modele si culori, precum si cu tesatura de fir de argint, care Ii confera o distinctie deosebita. Portul popular femeiesc este prezentat In fig. 5.11 si 5.12. Pe cap, se poarta basma avand pe laturi motive florale. Femeile In varsta folosesc un ghimbir, peste care pun un stergar foarte subtire de borangic, avand culoarea alb-crem.
Peste aceasta imbracaminte, femeile maritate purtau gheba. Gheba se confectiona din postav bleumarin sau negru si avea forma unui palton actual lung, dar cu maneci false. Gheba se Imbraca, sprijinindu-se pe umeri, iar pentru usurinta purtarii, mainile se introduceau In buzunare interioare.
Obiceiuri la diferite sarbatori
Va prezentam cateva obiceiuri specifice zonei :
La nastere. Ca sa aiba nastere usoara, cele mai multe femei mergeau din vreme la preot ca sa le citeasca Acatistul Bunei Vestiri. In vremurile trecute, femeile nasteau acasa, daca nu le prindea sorocul la camp.
In primele zile, femeile lehuze beau lichior iar de mancare, lapte, oua si supa de pasare.In a treia seara de la nastere, se puneau ursitorile. In casa In care se afla lauza si pruncul, se aseza de seara o masa cu tuica, vin, branza, sare, lamaie, paine, legume, fructe, bani s.a., care ramaneau pana dimineata. Atunci se credea ca vin ursitoarele, care ursesc tot ce va avea de Intampinat In viata noul nascut. Masa este pregatita astfel pentru ca ele sa vada belsug, iar pruncul sa aiba In viata parte de ele.
La nunta. Inaintea oricarei nunti se facea logodna. Logodna se facea numai dupa ce parintii tinerilor ajungeau la deplina intelegere. Cu trei saptamani inaintea nuntii, duminica dupa slujba, preotul facea strigarea, comunicand credinciosilor faptul ca tinerii pe care ii numeau se vor casatori in data. De regula, petrecerile Incepeau cu jocuri, strigaturi, urari, si Incepeau vinerea.Nuntile se faceau In Zarnesti, numai duminica. In sambata din ajunul nuntii, ginerele trimitea un flacau cu un lautar si un grup de flacai cu brazi la mireasa; brazii se fixau In stalpii portii de la casa. Tot sambata, ginerele trimitea In sat chematori. Acestia erau de regula feciori tineri, prieteni ai ginerelui.Toti nuntasii Incepand cu nunul, daruiau bani sau obiecte necesare tinerei familii. Darul Il strangea nunul.
Zarnestenii erau de asemeni renumiti pentru anecdotele, satira, proverbele populare si ghicitorile lor.
Localnicii asa cum au poezia lor, modul specific de a se exprima nevoile si lucrurile, tot asa si pentru boala aveau medicina lor speciala. Aceasta medicina consta In Intrebuintarea anumitor ierburi, unor mesaje si mai cu seama a unor versuri, care se recitau cu ocazia aceasta, numite descantece. Cu aceste mijloace se socotea ca se socotea ca se aduce vindecare de anumite boli trupesti si sufletesti. Tot prin ele se putea apara de efectul formelor. Recitarea descantecelor se facea Insotita de anumite obiceiuri. Asa, de exemplu, pentru branca, babele care efectuau si recitau descantecul. In privinta originii, s-a emis parerea ca cele mai multe descantece sunt mostenite de la romani.
Cele mai multe si mai frumoase obiceiuri in Zarnestiul de altadata, arau cele ale Craciunului. In ajun, copii cei mici umblau cu colinda pe la fiecare casa. Colindele erau pregatite minutios cu doua, trei saptamani Inaintea Craciunului.
De asemeni, un farmec deosebit aveau Pastele. Cu aceasta ocazie pe langa stadionul Din Prund se instalau Scarciume, iar bucuria copiilor era sa se dea in scarciuma.
sursa acestor informatii este : “La cumpana timpului, Zarnesti” – DR. ING. VLAD ILIE